Limba noastră

Izvor: Wikipedija
Skoči na: orijentacija, traži


Limba Noastră je od 1994. godine nacionalna himna Republike Moldavije

Stihove je napisao Alexei Mateevici (1888-1917), a glazbu je skladao Alexandru Cristea (1890-1942). Originalna poema sadrži 12 kitica, od kojih je 5 iskorišteno za himnu. Ovih 5 kitica je podebljano.

Limba noastră[uredi VE | uredi]

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Prijevod na engleski[uredi VE | uredi]

A treasure is our tongue that surges
From deep shadows of the past,
Chain of precious stones that scattered
All over our ancient land.
A burning flame is our tongue
Amidst a people waking
From a deathly sleep, no warning,
Like the brave man of the stories.
Our tongue is made of songs
From our soul's deepest desires,
Flash of lighting striking swiftly
Through dark clouds and blue horizons.
Our tongue is the tongue of bread
When the winds blow through the summer,
Uttered by our forefathers who
Blessed the country through their labour.
Our tongue is the greenest leaf
Of the everlasting forests,
Gentle river Nistru's ripples
Hiding starlight bright and shining.
Utter no more bitter cries now
That your language is too poor,
And you will see with what abundance
Flow the words of our precious country.
Our tongue is full of legends,
Stories from the days of old.
Reading one and then another
Makes one shudder, tremble and moan.
Our tongue is singled out
To lift praises up to heaven,
Uttering with constant fervour
Truths that never cease to beckon.
Our tongue is more than holy,
Words of homilies of old
Wept and sung perpetually
In the homesteads of our folks.
Resurrect now this our language,
Rusted through the years that have passed,
Wipe off filth and mould that gathered
When forgotten through our land.
Gather now the sparkling stone,
Catching bright light from the sun.
You will see the endless flooding
Of new words that overflow.
A treasure will spring up swiftly
From deep shadows of the past,
Chain of precious stones that scattered
All over our ancient land.

Vanjske poveznice[uredi VE | uredi]